Bine ati venit!

"Dragostea este cea mai înaltă realizare la care poate aspira orice fiinţă umană. Este o emoţie care cuprinde toată profunzimea inimii, a minţii şi a sufletului."




sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Realitatea

Realitatea poate fi comparată cu o oglindă în care te priveşti zilnic. Oricât de mult ai vrea să ignori ceea ce vezi e imposibil. Pentru că zilnic te priveşti în oglindă atunci când îţi speli faţa şi nu numai deci există posibilitatea să ignori o zi-două ceea ce vezi, dar nu la infinit...Indiferent că te mai priveşti sau nu în oglindă, indiferent că poate chiar încerci să spargi oglinda, realitatea rămâne acceaşi. Poţi chiar să te prefaci orb crezând într-un mod absurd că se schimbă ceva, nu faci altceva decât să te minţi pe tine însuţi. În fond, oricare ar fi adevărul, eşti obligat să îl accepţi. Mai devreme sau mai târziu tot ajungi să accepţi acea realitate subiectivă. Cred că fiecare om  are realitatea lui, o realitate mai mult sau mai puţin apropiată de adevărata realitate. Bineînţeles, dacă este o realitate care nu este pe placul tău, la început o ignori. Începi să analizezi şi să analizezi situaţiile respective până când, într-un sfârşit ajungi să accepţi. La început, involuntar. Eşti neîncrezător. Te întrebi dacă aşa este. Încerci să analizezi situaţia din toate perspectivele posibile până când accepţi realitatea. Realitatea universală, singura posibilă. Dacă la început "ai bocit", treptat numărul lacrimilor scade. Şi scade...până nu mai rămâne nicio lacrimă. Scade pentru că te resemnezi şi eşti capabil să accepţi realitatea universală şi să vezi atât jumătatea plină a paharului, dar şi cea goală. Eşti mai puternic, mai matur...

Niciun comentariu: