Bine ati venit!

"Dragostea este cea mai înaltă realizare la care poate aspira orice fiinţă umană. Este o emoţie care cuprinde toată profunzimea inimii, a minţii şi a sufletului."




duminică, 28 august 2011

Aerosmith - I Don't Wanna Miss A Thing (Armageddon)


Nicole Scherzinger - Baby Love ft. will.i.am


Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Pe aripile vântului de Margaret Mitchell este un roman pe care îl recomand tuturor iar cei care l-au citit deja deoarece sunt sigură că l-ar reciti cu plăcere. În acest roman sunt relatate mentalităţile
sudiştilor din secolul al XIX-lea, drama războiului din anul 1861 şi destinele eroilor acestei impresionante cărţi: frumoasa, orgolioasa şi curajoasa Scarlett O'Hara, şarmantul Rhett Butler, sensibila şi devotata Melanie şi inadaptatul Ashley care nu poate accepta realitatea şi schimbările aduse odată cu venirea războiului.
            Pe aripile vântului este povestea cochetei Scarlett O'Hara de la vârsta de 16 ani, „care nu era frumoasă, dar bărbaţii nu îşi dădeau seama de asta când erau sub farmecul ei”, având „trăsăturile delicate ale mamei”, „ochii, puţin migdalaţi şi mărginiţi de gene dese, erau de un verde deschis, fără cea mai mică nuanţă căpruie” iar „sprâncenele groase şi negre, desenau o neaşteptată linie oblică pe pielea albă ca magnolia” şi până la vârsta de 28 de ani când îşi dă seama că iubeşte şi este iubită dar...este prea târziu.
            La 16 ani, Scarlett O'Hara refuză să se supună mentalităţilor pe care le avea societatea. I se pare absurdă ideea de a nu spune ce gândeşte sau să pară naivă doar pentru a flata orgoliul bărbaţilor, preferă să savureze fiecare fel de mâncare servit la picnicuri sau baluri decât să se abţină doar pentru că aşa trebuie să facă o fată bine crescută. Îndrăgostită de visătorul Ashley Wilkes, ea este dispusă să recurgă la orice mijloace pentru a împiedica logodna acestuia cu Melanie Hamilton, verişoara lui. Planul ei eşuează, iar secretul iubirii ei pentru Ashley Wilkes este descoperit de Rhett Butler, un paria al societăţii, care se va îndrăgosti de ea datorită personalităţii ei vulcanice. Umilită şi furioasă, Scarlett acceptă cererea în căsătorie a lui Charles Hamilton, fratele Melaniei, iar căsătoria ei are loc cu o zi înainte de cea a Melaniei. Aceasta este una dintre cele mai mari greşeli din viaţa ei nu doar pentru că nu îl iubeşte pe Charles ci şi pentru că atât Charles cât şi Ashley au plecat la război, iar la scurt timp Scarlett descoperă că este însărcinată şi află că este şi văduvă. Doar atunci ea înţelege la cât de multe a renunţat când a acceptat cererea în căsătorie făcută de Charles. Indiferentă faţă de moartea soţului şi fiind însărcinată cu un copil pe care nu şi-l doreşte, ea plăteşte preţul nesăbuinţei sale. Scarlett îşi manifestă dorinţa de libertate şi revolta faţă de convenţiile sociale atunci când, la bazarul organizat cu scopul de a ajuta cauza Confederaţiei, ea acceptă să danseze cu căpitanul Rhett Butler pentru suma de 150 de dolari în aur în ciuda faptului că o văduvă nu are dreptul să râdă, iar dansul nici măcar nu intră în discuţie. Rhett Butler este cel care o convinge pe Scarlett să nu se lase influenţată de opiniile celor din jur şi să renunţe la hainele ei de doliu. Tot el este cel care o răsfaţă pe Scarlett cu mici cadouri şi cel care îi ajută pe Scarlett, fiul ei, Melanie şi bebeluşul ei şi servitoarea Prissy să fugă din Atlanta ocupată de yankei. După ce o ajută pe Melanie să nască, Scarlett este ajutată de Rhett să plece din Atlanta, moment în care acesta îi mărturiseşte că o iubeşte: „Te iubesc, Scarlett, fiindcă semănăm atât. Suntem amândoi nişte renegaţi, draga mea, nişte canalii egoiste. Tu şi cu mine, ne e perfect egal dacă lumea se prăbuşeşte, numai să fim noi la adăpost şi să avem ce ne trebuie”. O admir pe Scarlett deoarece, odată ajunsă la Tara, ea a devenit sprijinul, baza întregii familii chiar dacă ea suferă un şoc inimaginabil când află de moartea mamei sale, blânda Ellen, când îşi vede tatăl trăind într-o altă lume deoarece nu a putut accepta  moartea soţiei şi Tara prădată de yankei. Doar când ajunge să are pământul şi să cultive bumbacul având mâinile pline de bătături şi beşici înţelege importanţa cuvintelor tatălui ei: „Pământul e singurul lucru pe lume care contează(...) E singurul lucru pe lume care durează( ... ) E singurul lucru pentru care merită să munceşti, să lupţi – sau să mori!” Traumatizat, Ashley Wilkes se întoarce din război, dar nu se poate adapta  realităţii pentru că nu poate accepta  schimbările datorate războiului. Scarlett îşi încalcă orice fel de principii atunci când se căsătoreşte cu Frank Kennedy, logodnicul surorii ei, Suellen, însă gestul ei are o scuză, un motiv întemeiat: acela de a plăti cei 300 de dolari reprezentând impozitul pentru Tara. Dar, cum se spune: scopul scuză mijloacele. Căsătoria cu Frank Kennedy îi aduce satisfacţii materiale deoarece, cu spiritul ei intreprinzător, reuşeşte să extindă magazinul soţului ei şi îşi deschide şi o afacere prosperă cu gaterul pe care îl cumpără, şocând astfel încă o dată societatea. Instinctul ei matern nu se trezeşte nici când îi naşte o fată soţului ei, pe Ella. După ce soţul ei este ucis, Scarlett acceptă să se căsătorească cu Rhett Butler şi este fericită, iubeşte şi este iubită, însă devine conştientă de sentimentele ei când este prea târziu. Împreună au o fetiţă minunată, pe Bonnie, care este copia fidelă a lui Scarlett, şi pe care Rhett o va adora pănă când fetiţa are un accident de călărie  şi moare. Moartea lui Bonnie va declanşa o dramă care va determina despărţirea dintre Rhett şi Scarlett. Când Melanie moare, Scarlett îşi dă seama cât de mult a ţinut la ea, dar tot atunci devine conştientă de faptul că în toţi aceşti ani l-a iubit de fapt pe Rhett şi nu pe visătorul Ashley: „Şi totuşi am să-ţi spun, începu ea în grabă, temându-se să nu-i pună mâna pe gură şi s-o silească să tacă. Oh, Rhett, te iubesc aşa de mult, dragul meu! Cred că te iubesc de ani de zile, dar am fost atât de proastă încât nu mi-am dat seama. Rhett, trebuie să mă crezi!”
            Pe aripile vântului este o carte fascinantă, o carte al cărei sfărşit mă impresionează întotdeauna până la lacrimi. Este un roman care te îndeamnă să cauţi iubirea, iar dacă o găseşti, să nu-i mai dai drumul niciodată. Poate, dacă Scarlett ar fi înţeles mai devreme că îl iubeşte pe Rhett, cei doi ar fi rămas împreună, însă atunci romanul nu ar mai fi fost atât de cunoscut în întreaga lume. Merită să citiţi romanul, să o admiraţi pe Scarlett şi chiar să vă identificaţi cu ea, să iubiţi şi să suferiţi alături de ea pentru că sunt sigură că nu veţi regreta. Citiţi romanul şi nu veţi regreta!

marți, 2 august 2011

"Jocul fericirii"

Când eram mică am citit romanul Pollyanna. Nu îmi amintesc decât că era vorba despre o fetiţă pe nume Pollyanna. Pollyanna avea obiceiul să joace "jocul fericirii". A juca acest joc înseamnă a găsi întotdeauna un motiv de bucurie, a vedea partea plină a paharului chiar dacă acesta este aproape gol, a te bucura de ceva chiar atunci, când, aparent, nu mai ai niciun motiv. Mi se pare că aceasta este una dintre marile provocări ale vieţii: să încerci să îţi regăseşti optimismul chiar atunci când totul pare pierdut. Trebuie să înţelegem că întotdeauna poate fi mai rău, aşa cum zice şi Murphy: "Zâmbeşte. Mâine poate fi mai rău". Prin urmare, întotdeauna poate fi mai rău, întotdeauna paharul nu doar poate cădea, dar se mai poate şi sparge pentru că orice stare a unui lucru, a unei persoane este relativă. Tocmai din acest moment trebuie să ne permitem "luxul" de a fi optimişti, de a ţine cu dinţii de tot ce ne poate ridica moralul şi de a ne forţa să vedem luminiţa de la capătul tunelului. Cred că întotdeauna este o soluţie, întotdeauna se pot îndrepta lucrurile deoarece în momentul în care renunţăm să sperăm, să luptăm, renunţăm la noi iar când am renunţat la noi nu mai avem nimic de pierdut pentru că am pierdut totul, ne-am pierdut pe noi. Deci, avem nevoie să jucăm "jocul fericirii!"