Bine ati venit!

"Dragostea este cea mai înaltă realizare la care poate aspira orice fiinţă umană. Este o emoţie care cuprinde toată profunzimea inimii, a minţii şi a sufletului."




vineri, 24 august 2012

Sticla lui Klein de Iuliana Costiuc

"Sticla lui Klein este o suprafata pe care te poti misca din exterior spre interior fara a intersecta vreo margine, o figura geometrica neorientabila, care scoate in evidenta ideea ca interiorul si exteriorul nu sunt neaparat concepte universale. Daca banda lui Moebius este o suprafat bidimensionala marginita, sticla lui Klein nu are margini."(http://www.scientia.ro/component/jooanswers/details/Ce-este-constructia-geometrica-numita-amp-quot-sticla-lui-Klein-amp-quot-_482.html)
Romanul Sticla lui Klein vorbeşte cititorilor despre curaj, despre sfidarea societăţii prin înfruntarea prejudecăţilor unei lumi limitate, despre libertatea de a face ceea ce doreşti pentru că, înainte de toate, tu eşti pe primul plan, tu şi numai tu şi din acest motiv fericirea ta este mai importantă decât absolut orice. Făcând compromisuri ocoleşti dureros drumul tău spre fericire, spre tine, spre ceea ce eşti tu cu adevărat. A rămâne cu cineva doar pentru că ai o relaţie  sau o căsnicie de n ani este o greşeală fatală pentru că renunţi la a mai fi tu fericit doar pentru că speri, implori destinul că lucrurile vor evolua, totuşi, într-o direcţia mai bună, că dacă îţi sacrifici dorinţele toţi (bineînţeles, mai puţin tu) vor fi mulţumiţi. Într-un final, te trezeşti la realitate şi ajungi să te întrebi dacă într-adevăr merită să faci aceste compromisuri. Şi după ce conştientizezi gravitatea situaţiei în care ai ajuns începi să lupţi pentru ceea ce doreşti, să renaşti asemenea păsării Pheonix. Zbori spre libertate, te iubeşti pe tine şi dăruieşti şi altora din preaplinul iubirii tale. Singurătatea te ajută să meditezi asupra trăirilor tale şi să începi totul având o altă perspectivă asupra vieţii datorită experienţelor acumulate. "Nimeni nu deţine controlul fericirii tale; în consecinţă, tu ai puterea de a schimba orice la tine sau la viaţa ta". Barbara De Angelis
Căsătorită de 6 ani cu Dan şi având încă 5 ani de relaţie cu el încă înainte de a fi căsătoriţi, Alina înţelege cât de searbădă îi este căsnicia după ce Darius, colegul ei de serviciu, o priveşte într-un fel deosebit stârnindu-i interesul. De-abia atunci înţelege cât de nefericită este şi analizează căsătoria ei cu Dan: Este oare căsnicia partea lipsită de pasiune a vieţii, transformată în obişnuinţa  de a avea pe cineva lângă tine, cineva care respiră acelaşi aer cu tine, dar care nu te aude decât dacă ţipi, care nu te vede decât dacă stai în faţa televizorului la o emisiune sportivă, care nu te simte decât dacă ajungi întâmplător în jumătatea lui de pat...? (...) Şi totuşi, o durea indiferenţa lui Dan, o umpleau de amărăciune serile în care îl aştepta singură în pat, deşi el era acasă, afundat în fotoliu, alinându-şi frustrările cu un pahar de bere ...Se răzvrătea deseori, cerându-i socoteală pentru nepăsarea lui, ca şi cum poţi certa pe cineva că este înalt sau scund, blond sau brunet: Ştia. Şi de fapt a ştiut dintotdeauna, că Dan este într-o lume a lui, unde ea are acces doar când el, sătul de accesele ei de furie, lăsa uşa deschisă vreo câteva zile şi o făcea să creadă (a câta oară?) că el s-a schimbat. De ce se complăcea la nesfârşit în acest joc bizar, de-a dreptul chinuitor? 
Deşi la început ezită, Alina îi trimite un mesaj lui Darius în care îl întreabă despre semnificaţia privirii lui atunci când a văzut-o, iar acesta îi răspunde că a dorit să-i spună că este frumoasă. Din acel moment cei doi încep un joc periculos, însă cine este atât de ipocrit încât să-i judece pentru că încearcă să fie fericiţi împreună? Care dintre noi ar arunca cu pietre în ei? Şi Darius este împreună cu Camelia de 18 ani şi căsătorit cu ea de 5 ani. În timpul cât Alina şi Darius au încercat să fie fericiţi au trăit fiecare clipă intens: El nu vorbea mult, dar tot ceea ce făcea avea o semnificaţie directă, cu ţintă în inima ei. Iar inima ei era fericită! Atunci, acolo.  Darius chiar dorea să pună punct căsniciei cu Camelia, însă Alina ezită tocmai pentru că îi este teamă că va fi judecată de apropiaţii ei. O greşeală fatală această teamă a ei. Chiar dacă este îndrăgostită de Darius, Alina speră că lucrurile  se vor îmbunăţi în ceea ce priveşte căsnicia ei cu Dan atunci când acesta soseşte în ţară, acasă, pentru o săptămână, dar acesta se poartă cu ea asmenea unui frate mai mare neobosindu-se să mimeze nici măcar un sentiment. Soarta le joacă celor doi o festă tragică pentru că atunci când ea îl vizitează pe Darius la Sibiu, acesta îi mărturiseşte îndurerat: Te iubesc şi sunt disperat. Te iubesc aşa cum nu am ştiut că pot iubi vreodată. Dar...Camelia este gravidă. (...)Cum se întâmpla ca ea să  fie cea care suferă,  cea care pierde acest joc ale cărui reguli nici măcar nu le înţelegea?!  Sau asta era, de fapt, explicaţia?! Ei se joacă iar ea, Alina cea deşteaptă, Alina cea frumoasă ia totul în serios, crede că i se cuvine totul, că partenerii ei trebuie să renunţe la tot pentru ea. De ce visează la o iubire ca cea din filme, unde bărbaţii sunt capabili de orice pentru femeia iubită, de ce speră mereu că ea merită o astfel de iubire, un astfel de sacrificiu?!  De ce în filmul vieţii erau numai personaje negative, de ce nu avea nici un episod un final fericit...?
Alina suferă enorm la aflarea acestei veşti, se izolează de toţi şi încearcă să îşi revină. În preajma Crăciunului decide să meargă în Anglia la Dan, soţul ei. Un gând însă îi tot dădea târcoale de la un timp şi pe acesta nu prea reuşea să îl evite: ce-ar fi dacă ar merge de sărbători în Anglia, la Dan, să petreacă împreună Crăciunul? În fond, deşi relaţia lor s-a răcit, ei nu au încetat să fie oficial soţ şi soţie. Poate că timpul ar reface legăturile, ar cicatriza rănile şi lucrurile ar putea fi iarăşi minunate între ei. De la Darius învăţase că, atât timp cât motivele sunt puternice, sentimentele pot fi îngheţate, sfărâmate şi ascunse sub covor. De ce nu ar putea şi ea să încerce?!   Totuşi, de data asta va lua totul mai uşor, va fi mai liniştită, mai puţin pretenţioasă. Dan primise de la Alina jurământul veşniciei, că vor fi împreună la bine şi la greu...de ce să nu acorde o nouă şansă căsniciei lor? Ajungând în Anglia neanunţată pentru că doreşte să-i facă o supriză lui Dan, Alina are parte de şocul vieţii ei când, bătând la uşă, Dan deschide şi este încurcat când o vede, iar în spatele lui Alina îl zăreşte gol pe Dorin, colegul şi prietenul cel mai bun al lui Dan. Alina se simte folosită de Dan...Mai târziu Alina află de la prietenele ei că soţia lui Darius, Camelia, a pierdut copilul şi împreună cu acestea s-a dus să o viziteze la spital unde ea le mărturiseşte că l-a pus să jure când a luat-o salvarea de la accident că va rămâne cu ea orice ar fi. Încă o nouă lovitură pentru Alina. Pentru ultima oară ea şi Darius se iubesc: Se iubiră printre lacrimi, fără orgolii, ca şi când era prima dată, ca şi când era ultima dată...
Aceste experienţe nu au făcut altceva decât să o întărească pe Alina şi să vadă partea plină a paharului. După toate lecţiile învăţate înţelese în sfârşit că tot ce se întâmplase în viaţa ei o ajutase să devină cea de astăzi. Înţelese că Dan o folosise din disperare, neavând curajul de a-şi exprima liber şi deschis orientarea sexuală, speriat la rându-i de prejudecăţi, de părinţi, de reguli. Înţelesese că Darius o iubise într-un fel egoist, fără puterea de a sacrifica totul pentru ea, o iubise pentru că îi oferise libertatea pe care soţia lui nu i-o acorda. Era recunoscătoare pentru tot ce aceşti bărbaţi aduseseră în viaţa ei, inclusiv pentru suferinţa purificatoare prin care trecuse. Dar, cel mai important lucru pe care îl realizase în tot acest timp era conştientizarea propriei valori. Căpătase încredere în propriile alegeri, primea cu indulgenţă tot ceea ce atrăgea în viaţa ei, îşi oferea adeseori binecuvântarea unei perioade de introspecţie în care să-şi pună ordine în gânduri şi experienţe. Alina îşi găseşte un alt serviciu, iar acolo îl cunoaşte pe Vlad, un coleg nou, şi o nouă  poveste de iubire este pe cale să înceapă...
Pentru fiecare secvenţă importantă autoarea a ales citate semnificative. Câteva dintre acestea sunt următoarele: 
"Probabil că toţi dragonii din viaţa noastră sunt prinţese care aşteaptă doar să ne vadă măcar o dată frumoşi şi curajoşi". Rainer Maria Rilke, The Dragon Princess - Prinţesa Dragon
"Conformitatea este temnicerul libertăţii şi inamicul creşterii". John F. Kennedy(1961)
"Dragostea nu are nimic de a face cu ceea ce aştepţi să primeşti, doar cu ceea ce te aştepţi să dăruieşti, adică totul". Katherine Hepburn(Me: Stories of my Life - Eu: Poveşti din viaţa mea)
"Grota în care îţi este teamă să intrii ascunde comora pe care o cauţi". Joseph Campbell
"Poţi fi fericit sau poţi fi nefericit. Orice vei face, va fi mereu alegerea ta". Wayne Dyer
"Dragostea are capacitatea de a vedea peste fiinţa umană şi să vadă ceea ce are ea dumnezeiesc". Colette Burnhan
"Iubirea nu cere posesiuni, ea oferă libertate". Rabindranath Tagore
" Nu am regrete. Nu voi regreta niciodată că am iubit deoarece sentimentul iubirii pentru cinci minute este mai grozav decât o eternitate de suferinţă". Kurt Langner

http://www.youtube.com/watch?v=C21G2OkHEYo


vineri, 17 august 2012

stai!

Iubitule, mă frângi şi mă descompui de mine, mă întregeşti şi mă lipeşti de mine.Mă pierzi ca să mă regăsesc alta, aceeaşi a ta. Dincolo de timp, dincolo de spaţiu suntem noi. Spune-mi, imposibilul a devenit real? Ţi-am dăruit o parte din mine, dar tu eşti întregul omniprezent în mine. Stai!

joi, 16 august 2012

joc de copil

din doi în doi
numărăm paşii spre noi
cu roua din flori
descompunem tăceri
de ieri de azi
copilul din mine
caută
atinge
infinitul...

roua de flori

tacit îţi înteleg eu-ul
ne scriem priviri
desenăm aşteptări
pe fiecare celulă de lumină
fierbinţi ne potolim setea de noi
cu roua de flori

infinit

Naşte-mi cuvinte
Din nou în mai nou
La nesfârşit
Când imposibilul devine tangibil

miercuri, 15 august 2012

stare

Cuvintele noastre tac
Tăcerea-mi vorbeşte
Şuvoi de noi
Parte din mine parte din tine
Infinitul urlă...