Colţi

După un cincinal

şi-o trecere subită

venele au riduri

palme aspre

se întind confuze
cevaul are colţi
şi scâncet de copil

Crez

Dumnezeul meu 
ia forma rugilor tale 
când îţi citeşti psalmii 
la ceas de seară 
Dumnezeul meu 
e pruncul acela 
născut şi răstignit 
din prea mult albastru 
Dumnezeul meu
e cerul ăla
în care îmi săruţi ochii
de bună dimineaţa
Dumnezeul meu
e lumina
din ochii tuturor copiiilor

Cerc albastru

Cu ochii închişi
Pe sârma întinsă
Femeia - dumnezeu
Îţi sărută cald
Tălpile
Alea
Care au atins
Şi munţii
Şi cerul
Cu ochii închişi
Femeia – dumnezeu cade
În lumina sufletului tău

Alb

Gândul
suspendat în lumină
ia forma binelui
desăvârşit
cuvântul tace
alb

Maria

E-atâta lumină în tine, Marie,

 Când îngerii tac a cuvânt prim 

Cunună de lacrimi 

Pulsând a rugă 

Şi braţe neprihănite
Întinse spre cer
Eşti tu aleasa
Care blând revarsă
Albastru desăvârşit
În tainice căderi.


Femeilor lumii pentru ca fara ele noi nu am exista

A

În genunchi

Stropii de ploaie

Găuresc sufletul

Pământul gol zvâcnind

Strigă
Înăuntru copacul albastru
Smulgând pietre
tace

Echilibru

Reverberarea simţurilor
primordial cuvânt înalţă
sfâşiind perdeaua tăcerii
           albul
  mângâie copilul - cer