Alb

Gândul
suspendat în lumină
ia forma binelui
desăvârşit
cuvântul tace
alb

Maria

E-atâta lumină în tine, Marie,

 Când îngerii tac a cuvânt prim 

Cunună de lacrimi 

Pulsând a rugă 

Şi braţe neprihănite
Întinse spre cer
Eşti tu aleasa
Care blând revarsă
Albastru desăvârşit
În tainice căderi.


Femeilor lumii pentru ca fara ele noi nu am exista

A

În genunchi

Stropii de ploaie

Găuresc sufletul

Pământul gol zvâcnind

Strigă
Înăuntru copacul albastru
Smulgând pietre
tace

Echilibru

Reverberarea simţurilor
primordial cuvânt înalţă
sfâşiind perdeaua tăcerii
           albul
  mângâie copilul - cer

Dacă

Întotdeauna e un „dacă”

Agăţat de cuvânt

Ca a cincea roată

Rătăcită spre nicăieri

Nu mă citi

Nu mă citi 

E criza de teiubescuri 

În augustul lui 2014 

 Planează grame de tu şi eu 

e-un aeroport de stele 

 pe fiecare geană a noastră 

desfăcătoare de ceruri

Întrebare

Despre cine şi ce plânge

e-o buluceală a sinelui

în colţuri

un vid spart

care scrâşneşte flămând
de câte ori hrănesc ochii
zgârii peretele cu inima
verbe încâlcite
dezleagă yin de yang