Puncte

Suntem copiii
aceluiaşi ochi central
al universului
răstignirile timpurii
desenează cute
în palma trecerii

Puzzle

Definirea eului naşte

Cioburi de pluriperspectivim

Analogic

Care sfâşie tiparul fad

În aşteptarea refluxului

Ochii clipesc ritmic

Drept

Şi Iuda Îşi aruncă arginţii

La primul colţ de stradă

În genunchi cerşeşte-ndurare

Luminii dintâi

Scăpare şi iertare

Şi ultima furnică are

Când în iubire şi pace se scaldă

Condiţional - optativ

Îngerului meu   

Te strig în noapte

Când sfâşie tăcerea

Celulele din mine

Ţi-aş fi vorbit despre albastru

Aripi şi zbor

Dar azi

Tu

Îmi laşi

Lumină

Aripi

În spatele cuvintelor

Ochii desculţi

Sunt liberi de a fi

Ei

S

Mut e Dumnezeu

în faţa ta

Femeie

îngerii ăştia se  contopesc a lumină

lumina dintâi
carnea din carnea vieţii naşti
Femeie
supuşi sunt cei zămisliţi
din ochii şi buzele tale

O

Se scrie despre tine

la fiecare colţ de stradă

eşti lumină şi căldură

copiii lumii

i-ai zămislit
din sânge şi lacrimi
ştiu
iubirea asta albă
ţi-e scut
priveşte
eşti ruptă din cer

Triumf

După moartea pe cruce
se cade în lumină
Dumnezeu de cuvinte
în suflet albastru
porţi deschise spre infinit

Lumină

Moartea pe cruce

E răspunsul întrebărilor

Scăldate-n lumină

Nu există un tipar al reacţiilor

Nu există un tipar al sentimentelor, al reacţiilor umane pe care fiecare dintre noi le trăieşte în felul său propriu. Plămădiţi din aceeaşi materie şi având fiecare un trup, o minte şi un suflet, reacţionăm diferit atunci când un eveniment neaşteptat se petrece în viaţa noastră. Ceea ce mie îmi poate zdruncina echilibrul interior, pe tine, cel careciteşti aceste rânduri, poate, cel mult, te întristează şi îţi continui rapid şi nestingherit drumul tău. Reacţionăm diferit pentru că suntem diferiţi şi din acest motiv nu putem aştepta ca şi cel de lângă noi să reacţioneze într-un fel asemănător sau chiar identic. Auzind o melodie de-a Lanei del Rey s-ar putea să nu ai entuziasmul meu aşa cum, privind un apus de soare, nu vei admira încântat priveliştea superbă din faţa ochilor tăi. 

Mai departe

Te ard pe rug

Ca pe vrăjitoarele din Evul Mediu

E eretică forţa ta

În abisul din mine

E loc doar pentru lumină
Şi crezuri
Cu îngeri
Şi vulturi
Născuţi din albastru

V

Din trupu-ţi creşte lumină

Duios

Înalţi cerul

Când naşti

Dintâiul adevăr
Eşti şi atingi
dumnezeirea

Gol

Toate-mi amintesc de tine 
partituri răsfirate pe masa timpului 
fereastra încă te aşteaptă 
să-ţi înalţi ochii 
spre totul banal 
muşcă din mine dorul 
cu sete şi foame de cald

Subiectiv

De la Dumnezeu citire

s-a împărţit Binele

pentru fiecare ochi

şi buze

lumina
ia forma mâinilor mele
percepţii şi stări
escaladează divinul
din mine

Colţi

După un cincinal

şi-o trecere subită

venele au riduri

palme aspre

se întind confuze
cevaul are colţi
şi scâncet de copil

Crez

Dumnezeul meu 
ia forma rugilor tale 
când îţi citeşti psalmii 
la ceas de seară 
Dumnezeul meu 
e pruncul acela 
născut şi răstignit 
din prea mult albastru 
Dumnezeul meu
e cerul ăla
în care îmi săruţi ochii
de bună dimineaţa
Dumnezeul meu
e lumina
din ochii tuturor copiiilor

Cerc albastru

Cu ochii închişi
Pe sârma întinsă
Femeia - dumnezeu
Îţi sărută cald
Tălpile
Alea
Care au atins
Şi munţii
Şi cerul
Cu ochii închişi
Femeia – dumnezeu cade
În lumina sufletului tău

Alb

Gândul
suspendat în lumină
ia forma binelui
desăvârşit
cuvântul tace
alb

Maria

E-atâta lumină în tine, Marie,

 Când îngerii tac a cuvânt prim 

Cunună de lacrimi 

Pulsând a rugă 

Şi braţe neprihănite
Întinse spre cer
Eşti tu aleasa
Care blând revarsă
Albastru desăvârşit
În tainice căderi.


Femeilor lumii pentru ca fara ele noi nu am exista

A

În genunchi

Stropii de ploaie

Găuresc sufletul

Pământul gol zvâcnind

Strigă
Înăuntru copacul albastru
Smulgând pietre
tace

Echilibru

Reverberarea simţurilor
primordial cuvânt înalţă
sfâşiind perdeaua tăcerii
           albul
  mângâie copilul - cer

Dacă

Întotdeauna e un „dacă”

Agăţat de cuvânt

Ca a cincea roată

Rătăcită spre nicăieri

Nu mă citi

Nu mă citi 

E criza de teiubescuri 

În augustul lui 2014 

 Planează grame de tu şi eu 

e-un aeroport de stele 

 pe fiecare geană a noastră 

desfăcătoare de ceruri

Întrebare

Despre cine şi ce plânge

e-o buluceală a sinelui

în colţuri

un vid spart

care scrâşneşte flămând
de câte ori hrănesc ochii
zgârii peretele cu inima
verbe încâlcite
dezleagă yin de yang

Eros

Ucide-mă

Ucide-mă a mia oară

îţi spun

cu iubirea ta

renasc

femeie-copil

copac crescut din primăvară

azi

acum

ploaia

să-mi spele glasul

şi unghiile înfipte în cer

să mângâie lumina noastră

Perspective

Sângele
E glasul care strigă
Dimineaţa
Noaptea

E o naştere a sinelui

Prin pori

Şi ochi

Se scurge focul apei

Amala

Secundarele numără

Bătăile ochiului meu

Încordată

Tâmpla dreaptă

Înalţă cerul

În semicerc

Zen

Dumnezeu mângâie

paşii

Celor plecaţi

s-asculte

Lumina

În cerc

Caii contopesc

viaţa

Cu norii

Muşcând cerul

De flori

Doi

Uneori, îţi

impregnezi lumina-n

Celulele timpului

meu

Până la geamătul
sufletului
Ştii
(ne)fiinţa mea
e-o goană
a hergheliilor de
cuvinte
când
cum
îmi atingi ochii

Stare

Mă uit la oamenii de pe stradă. Trecători. Vieţi. Suflete. Tineri cu feţe îmbătrânite, centenare, purtând după ei poverile tuturor generaţiilor trecute. Văd, însă, trecând pe stradă bătrâni care redevin copii prin lumina ochilor lor. Îşi trăiesc a doua copilărie mângâind cu privire Viaţa. Văd oameni – sisif  mare există fără a avea curajul să muşte din copacul verde respectând cutume şi convenţii sociale. Siluete gri, uşor confundabile, fiinţe care îşi repetă acţiunile inconştient, neştiind înălţimea semicercului. Sunt identici prin miliardele de gesturi îndoctrinate egocentric de străbuni.

Înainte de

Până la cuvântul prim

e facerea

-aceea care geme a toate durerile lumii-

rostogolind lumina

şi carnea crescândă din nori
anul acesta timpul e gol
copil medaliat
la olimpiada vieţii

Cald

Noaptea-şi desface braţele

Când Dumnezeu arde lumina

Adâncind gândul

Cuvântul

Alunecând tăcerea
Prin porii sufletului
Caldul cerc

Albastru cade

Asceză

Vii
Cuvintele-ţi iubesc
lumina
lunecândă
asceza sufletului meu
înalţă-mă-n adânc cu
facerea pe buze
albastru de noi
şiroind transcendental

Smerenie

În faţa Ta cad Doamne
Copil ceresc în goi genunchi
Am şoapte calde în priviri
Şi-un început de căutare.
Sunt miezul de lumină plămădit
Ce-n toate-Ţi caută albastrul
Infinit cuvânt şi gând plenar
Făr' de sfârşit Îţi e Iubirea
Legământ de pace
Eşti Adevărul ce Calea îmi arată
Spre nepătrunsul lumii

Început alb

Spală-mi Doamne

Sufletul

Cu lacrimile dorului

Arde-mi privirea cu albastru

Înaltul adânceşte-mi-l
Preamărite
Inima-mi
Tace
Alb
- adevăr celest -