Bine ati venit!

"Dragostea este cea mai înaltă realizare la care poate aspira orice fiinţă umană. Este o emoţie care cuprinde toată profunzimea inimii, a minţii şi a sufletului."




sâmbătă, 27 septembrie 2014

Întrebare

Despre cine şi ce plânge
e-o buluceală a sinelui
în colţuri
un vid spart
care scrâşneşte flămând
de câte ori hrănesc ochii
zgârii peretele cu inima
verbe încâlcite
dezleagă yin de yang

Eros

Ucide-mă
Ucide-mă a mia oară
îţi spun
cu iubirea ta
renasc
femeie-copil
copac crescut din primăvară
azi
acum
ploaia
să-mi spele glasul
şi unghiile înfipte în cer
să mângâie lumina noastră

Perspective

Sângele
E glasul care strigă
Dimineaţa
Noaptea
E o naştere a sinelui
Prin pori
Şi ochi
Se scurge focul apei

Amala

Secundarele numără
Bătăile ochiului meu
Încordată
Tâmpla dreaptă
Înalţă cerul
În semicerc

Zen

Dumnezeu mângâie
paşii
Celor plecaţi
s-asculte
Lumina
În cerc
Caii contopesc
viaţa
Cu norii
Muşcând cerul
De flori

Doi

Uneori, îţi
impregnezi lumina-n
Celulele timpului
meu
Până la geamătul
sufletului
Ştii
(ne)fiinţa mea
e-o goană
a hergheliilor de
cuvinte
când
cum
îmi atingi ochii

Stare


Mă uit la oamenii de pe stradă. Trecători. Vieţi. Suflete. Tineri cu feţe îmbătrânite, centenare, purtând după ei poverile tuturor generaţiilor trecute. Văd, însă, trecând pe stradă bătrâni care redevin copii prin lumina ochilor lor. Îşi trăiesc a doua copilărie mângâind cu privire Viaţa. Văd oameni – sisif  mare există fără a avea curajul să muşte din copacul verde respectând cutume şi convenţii sociale. Siluete gri, uşor confundabile, fiinţe care îşi repetă acţiunile inconştient, neştiind înălţimea semicercului. Sunt identici prin miliardele de gesturi îndoctrinate egocentric de străbuni.