Bine ati venit!

"Dragostea este cea mai înaltă realizare la care poate aspira orice fiinţă umană. Este o emoţie care cuprinde toată profunzimea inimii, a minţii şi a sufletului."




luni, 16 mai 2011

Fiecare zi reprezintă un nou început, o altă experienţă pe care ţi-o asumi, din care poţi învăţa ceva - cu condiţia să îţi şi doreşti asta. Poţi alege să evoluezi sau să involuezi - depinde doar de tine ce îţi doreşti să faci. Întâlneşti oameni care îţi marchează inevitabil existenţa ta - oameni pe care ajungi să îi iubeşti, să îi admiri şi, de ce nu, să îi urăşti atunci când este cazul. Viaţa e alcătuită din infinite alegeri şi uneori e atât de dificil să iei decizia corectă pentru că aceasta îţi va influenţa întreaga viaţă...E surprinzător şi în acelaşi timp fascinant să observi cum deciziile şi faptele tale influenţează viaţa altora, cum destinele se intersectează şi întâlneşti oameni pe care în mod obişnuit nu i-ai fi cunoscut. Eu aleg ce este mai bun din fiecare experienţă, sper ca fiecare lacrimă să mă întărească, aleg să fiu eu şi să mă feresc de efectul de turmă. Aleg să fiu originală. Aleg să fiu eu adică suma tuturor experienţelor trăite şi care vor fi trăite de acum încolo.

vineri, 8 aprilie 2011

Testament

Îţi scriu pe spatele albastru
ideile mele
puţin câte puţin
refuzurile nopţii
te caută
te obligă
să-mi citeşti
testamentul...

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Există oameni pe care nu o să-i poţi uita niciodată, pe care nu vrei să îi uiţi. Şi, de fapt, de ce să-i uiţi? Pentru că ei ţi-au schimbat viaţa, te-au ajutat să te cunoşti pe tine însuţi, să te accepţi şi să devii un om mai bun decât eşti. Pentru că întotdeauna poţi deveni mai bun decât eşti. Prin urmare, ei, aceste persoane speciale din viaţa ta, te ajută să evoluezi ca individ. Lor, acelor persoane speciale, ajungi să le fii recunoscător pentru tot restul vieţii tale... De exemplu, prima iubire nu o vei putea uita niciodată şi nu cred că există vreo persoană pe lumea asta care să poată afirma că este indiferentă atunci când se întâlneşte întâmplător cu cel/cea care a fost prima iubire. Apoi, sunt persoanele cu care ai legat prietenii foarte strânse şi care ţi-au fost aproape şi cărora şi tu le-ai fost aproape ori de câte ori a fost nevoie. Prietenii, acele persoane speciale care ţi-au fost alături întotdeauna şi care te cunosc atât de bine, ţi-au influenţat viaţa, ţi-au spus adevărul chiar şi când tu ai refuzat să-l accepţi. Şi mai există acea categorie de oameni care te-au încurajat întotdeauna, care ţi-au redat zâmbetul pe buze, care te apreciază pentru ceea ce eşti şi nu pentru ceea ce ar dori alţii ca tu să devii. Şi încă ceva: fiecare dintre noi e special, e important în felul lui numai că puţini sunt conştienţi de farmecul pe care îl au asupra celor din jur. Deci, nu uitaţi să spuneţi cuvintele magice până nu e prea târziu: Te iubesc! Eşti o persoană specială pentru mine! Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine!

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

*

Lumea
a uitat
minunile
pe străzi pustii
departe
speranţele
aşteaptă
graţierea
şi tu
înveţi
decalogul iubirii...